Prelucrarea datelor cu caracter personal în sistemul Biroului de Credit

Ce este Biroul de Credit?

Biroul de Credit este o societate pe acţiuni înfiinţată în anul 2004, la inițiativa sectorului financiar-bancar românesc, cu scopul de a colecta informaţii privind piaţa creditelor acordate clienţilor persoane fizice. [1]  

Biroul de credit prelucrează datele cu caracter personal în vederea desfăşurării unei activităţi de creditare responsabile, pentru protejarea persoanelor vizate (solicitanţi de credit, împrumutaţi, codebitori, garanţi), respectarea cadrului legal referitor la evaluarea bonitătii şi la reducerea riscului de credit (evitarea supraîndatorării cu consecinţa pierderii unor bunuri sau chiar a locuinţei), precum şi pentru prevenirea utilizării sistemului financiar-bancar cu scopul desfăşurării unor activităti contrare legii.

Prelucrarea datelor personale în Sistemul Biroului de Credit se realizează în baza unui Contract de Participare încheiat între Biroul de Credit şi fiecare participant (bancă/ instituții financiar-nebancare), în baza căruia participanții sunt de acord să pună în comun, prin intermediul Sistemului Biroului de Credit, datele personale ale clienţilor. [2]

Care sunt categoriile de date prelucrate de Biroul de Credit?

În Sistemul Biroului de Credit sunt prelucrate atât datele negative, cât şi cele pozitive ale persoanei vizate, respectiv:

  • Datele de identificare ale persoanei vizate: nume, prenume, CNP, adresa, număr de telefon, data naşterii, număr paşaport, CUI sau CIF pentru persoane fizice autorizate și persoanele fizice care desfășoară profesii liberale;
  • Datele angajatorului: numele şi adresa acestuia;
  • Datele referitoare la produsele de credit acordate: tipul şi denumirea instituţiei financiare şi de credit/societăţii de recuperare creanţe, tipul de produs, starea produsului/contului, data acordării, termenul de acordare, sumele acordate, sumele datorate, data scadenţei, valută, frecvenţa plăţilor, suma plătită, rata lunară, sumele restante, numărul de rate restante, numărul de zile de întârziere, categoria de întârziere, data închiderii produsului;
  • Date referitoare la evenimente care apar în perioada de derulare a produsului de tip credit: restructurarea/refinanţarea, darea în plată, cesiunea contractului de credit;
  • Date referitoare la relațiile cu alte conturi: informaţii referitoare la produse de tip credit la care persoana vizată are calitatea de codebitor şi/sau garant;
  • Date privind insolvenţa: informaţii referitoare la persoanele vizate faţă de care s-a deschis o procedură de insolvența;
  • Numărul de interogări: indică numărul de Rapoarte de Credit eliberate de Biroul de Credit, la solicitarea unuia sau mai multor instituţii financiare şi de credit/societăţi de recuperare creanţe. [3]

Temeiul prelucrării datelor cu caracter personal în sistemul Biroului de Credit

În cazul Biroului de Credit, pentru justificarea legalității prelucrării datelor, sunt aplicabile prevederile art. 6 alin.1 lit. (f) din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (denumit în continuare ,,Regulamentul”).

Interesul legitim al participanților și al Biroului de Credit în legătură cu prelucrarea în comun a datelor cu caracter personal este reprezentat de necesitatea desfășurării activității de creditare responsabile, în condițiile protejării persoanelor vizate, respectării cadrului legal referitor la evaluarea bonității și reducerea riscului de credit, precum și prevenirii utilizării sistemului financiar-bancar pentru desfășurarea unor activități contrare legii. [7]

Anterior încheierii unui contract de credit, instiuţiile de credit au obligaţia de a verifica informaţiile înregistrate în Sistemul Biroului de Credit în vederea îndeplinirii obligaţiilor instituite în sarcina acestora de legislaţia în domeniul creditării şi insolvenţei.

Obligaţia de evaluare a bonităţii este stabilită prin Regulamentul BNR nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare, Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile şi Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. [4]

Spre exemplu, Regulamentul BNR nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare, instituie în sarcina împrumutătorului obligaţia de a realiza, înainte de încheierea contractului de credit, o evaluare riguroasă a capacităţii clientului de a rambursa creditul potrivit obligaţiilor contractuale. [5]

În cazul în care în urma evaluării realizate rezultă că este probabil ca obligaţiile prevăzute contractul de credit să fie îndeplinite de client, împrumutătorul acordă creditul solicitat ori majorează valoarea totală a creditului acordat inițial. [6]

Perioada de stocare a datelor înregistrate la Biroul de Credit

Termenul de stocare a datelor cu caracter personal (atât negative, cât şi pozitive) este de 4 ani de la data la care s-a realizat înregistrarea acestora.

Datele cu caracter personal vor fi menţinute pentru o perioadă de 4 ani, inclusiv în cazul în care persoana vizată va proceda la executarea obligaţiei de plată a restanţei imediat după ce raportarea a avut loc.

Prin urmare, achitarea restanţei şi/sau închiderea contului nu vor determina radierea raportării negative din baza de date a Biroului de Credit anterior împlinirii termenului de 4 ani.

Pot afla ce date sunt înregistrate în Sistemul Biroului de Credit?

Articolul 15 alin. 1 din Regulament reglementează dreptul de acces al persoanei vizate.

Astfel, persoana vizată are dreptul de a obţine din partea operatorului o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care o privesc şi, în caz afirmativ, acces la datele respective şi la următoarele informaţii:

a) scopurile prelucrării;

b) categoriile de date cu caracter personal vizate;

c) destinatarii sau categoriile de destinatari cărora datele cu caracter personal le-au fost sau urmează să le fie divulgate, în special destinatari din ţări terţe sau organizaţii internaţionale;

d) acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă;

e) existenţa dreptului de a solicita operatorului rectificarea sau ştergerea datelor cu caracter personal ori restricţionarea prelucrării datelor cu caracter personal referitoare la persoana vizată sau a dreptului de a se opune prelucrării;

f) dreptul de a depune o plângere în faţa unei autorităţi de supraveghere;

g) în cazul în care datele cu caracter personal nu sunt colectate de la persoana vizată, orice informaţii disponibile privind sursa acestora;

h) existenţa unui proces decizional automatizat incluzând crearea de profiluri, menţionat la articolul 22 alineatele (1) şi (4) din Regulament, precum şi, cel puţin în cazurile respective, informaţii pertinente privind logica utilizată şi privind importanţa şi consecinţele preconizate ale unei astfel de prelucrări pentru persoana vizată.

În concret, pentru a obţine informaţii despre datele personale înregistrate în Sistemul Biroului de Credit,  orice persoană se poate adresa direct Biroului de Credit sau băncii/IFN-ului la care a depus solicitarea de credit sau a obţinut creditul. [8]

Astfel, dreptul de acces poate fi exercitat:

  • prin accesarea în mod securizat a site-ului Biroului de Credit, sau
  • prin adresarea unei cereri adresate împrumutătorului sau potenţialului împrumutător, sau
  • printr-o scrisoare transmisă prin poştă la Biroul de Credit. [9]

Răspunsul va fi transmis în termen de o lună de la data înregistrării cererii:

  • în mod direct sau prin e-mail, conform opțiunii persoanei vizate, în cazul accesării site-ului Biroului de Credit;
  • prin e-mail sau prin poştă, conform optiunii persoanei vizate, când solicitarea a fost transmisă la Biroul de Credit prin împrumutător;
  • numai prin scrisoare recomandată, în cazul solicitărilor transmise la Biroul de Credit prin poştă. [10]

Ce pot face dacă datele înregistrate în Sistemul Biroului de Credit nu sunt corecte?

Persoana vizată are dreptul de a obţine de la operator, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care o privesc. Ţinându-se seama de scopurile în care au fost prelucrate datele, persoana vizată are dreptul de a obţine completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete, inclusiv prin furnizarea unei declaraţii suplimentare. (art. 16 din Regulament)

Exercitarea dreptului la rectificare (fără restricţionare) poate viza:

  • datele de identificare (cu exceptia CNP-ului);
  • date referitoare la angajator;
  • date referitoare la relatia cu alte conturi;
  • datele de credit (la nivel de cont).

Biroul de Credit a motivat imposibilitatea rectificării codului numeric personal în următoarea manieră: CNP-ul reprezintă cheia unică de identificare a persoanelor vizate în baza de date a Biroului de Credit. Ca urmare a solicitării de acces la datele personale, Biroul de Credit va elibera situatia respectivă în baza CNP-ului persoanei vizate. În cazul în care persoana vizata constată că datele asociate CNP-ului său nu sunt corecte, aceasta va putea să-și exercite drepturile (de rectificare, de ștergere, de opoziție sau de restricționare), pentru datele asociate CNP-ului.” [11]

Pot fi şterse datele înregistrate la Biroul de Credit?

Da. Datele înregistrate la Biroul de credit pot fi şterse în următoarele situaţii:

  • Din oficiu, la împlinirea termenului de 4 ani;
  • Dacă datele au fost prelucrate cu nerespectarea legislaţiei privind prelucrarea datelor personale, acestea vor fi şterse de instituţiile care le-a înresgistrat, la cererea persoanei vizate;
  • Dacă Biroul de Credit şi/sau instituțiile ce le-au înregistrat sunt obligate prin lege să procedeze la ştergerea lor;

Principala neregulă, care a determinat sesizarea A.N.S.P.D.C.P. precum şi a instanţelor de judecată, a constat în neexecutarea obligaţiei de notificare a transmiterii datelor personale cu caracter negativ către Biroul de Credit, cu respectarea termenelor stabilite de legiuitor.

Până la data de 25 mai 2018, respectiv data de la care se aplică Regulamentul în România, obligaţia de informare era reglementată de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date și Decizia A.N.S.P.D.C.P. nr. 105/2007.

Articolul 8 alin. 2 din Decizia A.N.S.P.D.C.P. nr. 105/2007 prevedea faptul că  Datele negative, inclusiv cele rezultate din aplicarea comisioanelor sau din majorări ale ratei dobânzilor, se transmit către sistemele de evidenţă de tipul birourilor de credit numai după înştiinţarea prealabilă realizată de către participanţi, în scris, telefonic, prin SMS sau e-mail a persoanei vizate cu privire la întârzierea la plată şi transmiterea datelor, realizată cu cel puţin 15 de zile calendaristice înainte de data transmiterii.”

În Raportul anual de activitate (2018), A.N.S.P.D.C.P. a indicat o serie de hotărâri pronunţate de instanţele naţionale, prin care operatorii de date au fost obligaţi la ştergerea datelor cu caracter personal din Sistemul Biroului de Credit, ca urmare a transmiterii acestora fără informarea prealabilă a clientului.

În acest sens, înţelegem să indicăm cu titlu de exemplu Decizia nr. 131/2018 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care instanța a reținut următoarele ”Împrejurarea – că respectivii clienți ar fi cunoscut faptul că înregistrează rate restante, că au fost somați în nenumărate rânduri pentru a plăti ori în sensul că au cunoștință de posibilitatea comunicării respectivelor informații negative către Biroul de Credit încă de la momentul semnării contractului de credit – constituie o apărare ce nu poate fi primită deoarece obligațiile legale ale băncii sunt neechivoce, nesusceptibile de vreo interpretare, statuând în mod clar obligația de comunicare a datelor numai după înștiințarea realizată cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de data transmiterii, obligații neîndeplinite, astfel cum corect s-a reținut prin procesul-verbal de contravenție, fapt nedovedit de documentația ce a stat la baza emiterii, depusă la dosarul de fond”.

Chiar dacă obligația de informare prealabilă nu mai este reglementată expres în legislația actuală, nu putem considera acest aspect drept o exonerare a băncilor/IFN-urilor de sarcina de a aduce la cunoștința clientului transmiterii datelor personale.

În lumina prevederilor Regulamentului, orice operator de date (banca/IFN) trebuie să-l anunțe pe cel căruia îi prelucrează datele că urmează să le transmită unui terț, motiv pentru care, inclusiv după momentul mai 2018, A.N.S.P.D.C.P. a continuat să sancţioneze operatorii pentru neîndeplinirea obligaţiei de notificare.

Cine are competenţa de a hotărî ştergerea datelor din Sistemul Biroului de Credit?

Decizia de modificare sau ştergere a datelor personale din sistemul Biroului de Credit aparţine exclusiv băncii sau instituțiilor financiar-nebancare (IFN), iar nu Biroului de Credit.

Competenaţa exclusivă de a decide ştergerea datelor aparţine băncii sau instituţiei financiar-nebancare care a efectuat raportarea negativă inclusiv în cazul cesionării creditului.

Tribunalul Bucureşti, prin Decizia nr. 2715/2019, a statuat că obligaţia ştergerii datelor înscrise în evidenţele Biroului de Credit revine cedentului, iar nu cesionarului. În acest sens, instanţa a reţinut următoarele: “intimatei, care a solicitat inscrierea datelor referitoare la apelant in sistemele de evidenta de tipul birourilor de credit, ii revine si obligatia de stere aceste date. Prin contractul de cesiune i s-a transmis cesionarului ProsperoCapital SARL creanta detinuta de intimata impotriva apelantului in temeiul contractului de credit nr. xxxxxxxxxxxxxxxx/5.02.2008, impreuna cu toate accesoriile acesteia, dar, conform art. 4 alin.4 din decizia nr. 105/2007, obligatia stergerii datelor inscrise in evidentele de tipul birourilor de credit nu putea face obiectul cesiuni.

Ca atare, instanta apreciaza ca intimata are calitate procesuala pasiva in cauza, fiind persoana obligata in temeiul raportului juridic dedus judecatii, astfel cum prevede art. 36 C.pr. civ.”

Care sunt efectele raportărilor negative în Sistemul Biroului de Credit asupra persoanei vizate?

Istoricul raportărilor negative la Biroul de Credit poate determina fie pierderea şansei de a obţine un credit, fie obţinerea acestuia în condiţii dezavantajoase pentru persoana vizată.

[1] https://www.birouldecredit.ro/wps/portal/bcro/Home/despre_noi/actionarii

[2] FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT, p. 10.

[3] https://www.birouldecredit.ro/wps/wcm/connect/bcro/aa8a1818-04ef-4c07-9c35-fae0c2727ad7/Legalitatea_prelucrarii_datelor_BC.pdf?MOD=AJPERES&CONVERT_TO=URL&CACHEID=ROOTWORKSPACE.Z18_O9E2H8G0OGTM40QOMCSC7L3000-aa8a1818-04ef-4c07-9c35-fae0c2727ad7-n5zYr-2

[4] FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT, p. 4

[5] Art. 111 (1) Regulamentul BNR nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare “Înainte de încheierea unui contract de credit, împrumutătorii realizează, pe baza unor informaţii corespunzătoare şi suficiente, o evaluare riguroasă a capacităţii clientului de rambursare a creditului potrivit obligaţiilor contractuale, luând în considerare factori relevanţi în conformitate cu prevederile prezentului regulament.”

[6] Art. 112 (1) Regulamentul BNR nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare „Împrumutătorii acordă creditul solicitat ori majorează valoarea totală a creditului acordat iniţial numai în cazul în care din evaluarea realizată potrivit art. 111 rezultă că este probabil ca obligaţiile care rezultă din contractul de credit să fie îndeplinite de client în condiţiile contractuale şi clientul îndeplineşte toate condiţiile în vederea acordării creditului.”

[7] https://www.birouldecredit.ro/wps/wcm/connect/bcro/aa8a1818-04ef-4c07-9c35-fae0c2727ad7/Legalitatea_prelucrarii_datelor_BC.pdf?MOD=AJPERES&CONVERT_TO=URL&CACHEID=ROOTWORKSPACE.Z18_O9E2H8G0OGTM40QOMCSC7L3000-aa8a1818-04ef-4c07-9c35-fae0c2727ad7-n5zYr-2

[8] Simona Voiculescu – Ștergerea de la Biroul de Credit nu e posibilă întotdeauna, chiar dacă diverși intermediari promit asta. Cinci lucruri pe care ar trebui să le știi despre datele bancare

[9] Fluxul operational privind exercitarea drepturilor persoanelor vizate ale căror date sunt prelucrate in Sistemul Biroului de Credit, p. 5.

[10] Idem.

[11] Fluxul operational privind exercitarea drepturilor persoanelor vizate ale caror date sunt prelucrate in Sistemul Biroului de Credit, p. 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *